Autostrada Unirii

Jurnal – marți, 23 octombrie 2018

Azi la comisie am avut pe ordinea de zi și proiectul de lege privind autostrada ce leagă Moldova de Ardeal.

Deși abordat într-o manieră mai degrabă populistă decât strict tehnică, proiectul va pune presiune pe guvern pentru a iniția procedurile necesare pentru începerea acestui obiectiv. Mai ales că a fost votat în unanimitate, cu câteva amendamente.

În general, proiectele de investiții se aprobă prin hotărâri de guvern. Avem deci un caz special. O investiție majoră, aprobată prin lege.

Sper ca proiectul votat azi în comisie să devină chiar lege! Dar, mai mult, sper ca în următorii ani Autostrada Unirii să devină o realitate și nu doar un subiect de discuție mai mult sau mai puțin electorală.

Apreciază sau distribuie această postare: