Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgență!

Discuții nesfârșite și tensiuni, nervi întinși la maxim, concentrare pe procedurile care trebuie urmate. Este doar o parte din ceea ce s-a simțit din plin în aceste zile în Parlamentul României.

PNL s-a ținut de cuvânt și a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, cel mai nefast și cel mai incompetent din istoria recentă a României.

Așa cum le-am promis românilor, am depus moțiunea după ce am reușit să convingem un număr suficient de parlamentari să o semneze. Este o garanție că săptămâna viitoare, joi, la vot, vom trimite acasă cabinetul condus de Viorica Dăncilă.
Șapte zile. Atât le-au mai rămas pesediștilor până când îi vom trimite în opoziție, adică acolo unde au decis românii, prin votul din 26 mai, că le este locul!

”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgență!” este titlul moțiunii depuse în parlament, al cărei text a fost citit astăzi într-o ședință comună a celor două camere. Le transmitem astfel românilor nu doar ideea că pesediștii și-au pierdut dreptul moral de a conduce această țară, ci și faptul că suntem pe deplin conștienți că România are nevoie stringentă de reconstrucție. Știm asta și suntem pregătiți să o facem.

Partidul Național Liberal este singura formațiune din Parlamentul României care a declarat în repetate rânduri că este pregătit să guverneze bine și responsabil după trecerea în opoziție a pesediștilor, indiferent de dificultatea perioadei și de eventualele costuri electorale. Lucrurile nu mai pot fi lăsate să se degradeze, doar din cauza unor calcule politicianiste dacă este sau nu este cel mai bun moment pentru a da jos Guvernul Dăncilă.

Personal sunt convins că avem forța și priceperea necesare pentru a face bine României și românilor în cel mai scurt timp, fără minciuni, fără demagogie, fără populisme păguboase!
Am semnat moțiunea cu gândul la toate promisiunile neonorate făcute botoșănenilor de către pesediști.

Am semnat și voi vota moțiunea pentru a-i trimite la plimbare pe cei care nu au fost capabili nici măcar să înceapă proiectele vitale pentru botoșăneni, pentru care eu unul m-am bătut în toți acești ani cu toate armele legale pe care le-am avut la dispoziție: DN 28B Botoșani-Tg. Frumos, DN 29D Botoșani-Ștefănești, Drumul Strategic.

Am convingerea că fac cel mai bun lucru pentru județul și pentru oamenii pe care îi reprezint în parlament contribuind cu votul meu la încetarea acestei guvernări dezastruoase.
Le datorez acest lucru botoșănenilor: îi trimitem pe pesediștii incapabili să guverneze acasă și ne apucăm de a doua zi serios de treabă!

http://www.cdep.ro/motiuni/2019/1533.pdf…