
Jurnal – miercuri, 17 octombrie 2018.
Fără îndoială, declarația politică este una dintre formele de exprimare a unui parlamentar pe care eu o consider de forță.
Miercurea, în general, de la 8,30 la 10,00, este intervalul când se susțin declarațiile politice în plenul Camerei Deputaților. Procedura este următoarea: câte un parlamentar de la fiecare grup parlamentar, pe rând, in ordinea înscrierii.
Am uzat și eu astăzi, din nou, de această prevedere regulamentară și, pentru că m-am înscris din timp, am putut prezenta în plen declarația politică prin care le cer guvernanților pesediști să urgenteze demersurile birocratice pentru demararea efectivă a investițiilor de modernizare a drumurilor naționale DN28B Tg.Frumos-Botoșani și DN29D Botoșani-Stefanesti, pe care le lungesc aiurea de 2 ani.
Munca pentru investițiile strategice ale județului Botoșani continuă.