Duminică vom ieși la vot pentru a ne alege Președintele

Dragi botoșăneni,

Duminică vom ieși la vot pentru a ne alege Președintele.
Votați Klaus Iohannis Președinte pentru voi, pentru copiii și nepoții voștri!
Puneți ștampila de vot, cu încredere, pe poziția numărul 1 de pe buletinul de vot!

Am suferit, în ultimii trei ani, batjocura pesediștilor, cei care au promis marea cu sarea în 2016, fără a mai respecta după aceea nimic din ce-au promis.
Am rămas fără drumuri, fără spitale, fără școli, dar cu datorii uriașe, cu o inflație tot mai greu de ținut în frâu și cu vistieria țării golită, cu infractori periculoși eliberați înainte de termen, doar pentru ca baronii corupți ai PSD-ului să poată scăpa de pușcărie.
Nu asta e țara în care vrem să trăim!
Vrem cu toții o Românie normală, în care să ne putem crește copiii și nepoții cu încredere în viitor, o Românie din care să nu ne mai plece fiii și fiicele, tații și mamele, frații și surorile pentru a-și căuta un rost printre străini, o Românie în care soarta fiecăruia dintre noi să nu depindă de bunul plac al unui politician, care să ne arunce cu dispreț o sută de lei, la fel ca Ceaușescu, doar pentru a ne cumpăra voturile și a rămâne ei la putere.
România normală pe care o dorim este cea pe care ne-o propune Președintele Klaus Iohannis, singurul care s-a opus în ultimii ani, în limitele Constituției, abuzurilor pesediste.
M-am întâlnit în ultimele săptămâni cu mii de botoșăneni. Am avut plăcerea și bucuria să constat din nou că suntem în continuare oameni cu scaun la cap, care înțelegem când suntem păcăliți și nu repetăm greșelile din trecut. Facem cu toții diferența dintre vorbele goale ale unora și capacitatea reală a altora de a face lucruri concrete, investițiile atât de importante pentru noi toți, pentru acest județ.
De aceea am convingerea că veți da curs în număr mare îndemnului meu de a vota duminică pentru o Românie normală!
Puneți ștampila de vot, cu încredere, pe poziția numărul 1 de pe buletinul de vot!
Votați Klaus Iohannis Președinte pentru voi, pentru copiii și nepoții voștri!

Cu același respect dintotdeauna,
Deputat Cristian Achiței

Apreciază sau distribuie această postare: