INVESTIŢII PENTRU BOTOŞANI

Vreau să luptăm împreună, în tot acest an, pentru interesele noastre legitime, care ţin de dezvoltarea infrastructurii botoşănene şi, în primul rând, pentru modernizarea urgentă a DN 28B Botoşani-Tg. Frumos!

Putem face paşi importanţi spre dezvoltare, sau nu, în funcţie de capacitatea sau incapacitatea PSD de a investi în drumurile importante pentru toţi botoşănenii. În afara amintitului DN Botoșani-Tg. Frumos, mă refer la modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești, proiect pe care pesediștii întârzie nepermis de mult să îl promoveze prin hotărâre de guvern, dar și la Drumul Strategic, investiție înghețată de incapacitatea cronică de a face ceva a conducerii pesediste a Consiliului Județean.

Prioritatea mea numărul 1 pentru acest an, ca și pentru întregul mandat de deputat de Botoșani, este de a acţiona prin toate mijloacele pe care le am la dispoziţie pentru urgentarea modernizării Drumului Naţional 28B Botoşani-Tg. Frumos.

Pesediştii nu mai au nicio scuză pentru întârzierea, din nou, a momentului demarării efective a acestei investiţii vitale pentru judeţul Botoşani. Nu trebuie să le permitem să tergiverseze la infinit licitaţia pentru desemnarea constructorului! Ultimul ministru plin al Transporturilor din guvernele PSD, Lucian Șova, a dispus ca nicio licitație să nu depășească un termen limită de patru luni! În cazul modernizării DN 28B acest termen s-a împlinit în luna decembrie 2018, fără ca etapa licitației să fi fost încheiată.

Sunt îngrijorat de perspectiva ca nici în 2019 să nu se facă nimic pentru drumul care ne poate conecta la restul ţării din cauza incapacităţii guvernanţilor PSD de a face investiţii. Am bătut în ultimii ani toate recordurile negative în privinţa alocării de fonduri pentru investiţii, iar anul 2019 nu pare a fi cu nimic mai promiţător la acest capitol.

Guvernul Dragnea-Dăncilă are dificultăţi majore în a încropi proiectul de buget pentru acest an, banii ţării fiind tocaţi iresponsabil pentru fel de fel de pomeni electorale mascate, imposibil de susţinut în condiţii normale.

Mai mult decât atât, nici parlamentarii PSD de Botoşani nu dau semne că ar fi efectiv preocupaţi de investiţiile necesare judeţului, preferând să îl asculte orbeşte pe Daddy Dragnea şi să obţină foloase pentru ei înşişi, sacrificând 400.000 de botoşăneni. Aud că un director pesedist se pregătește să devină senator, tocmai pentru că unii s-au plictisit deja de Botoșani și de România și vor la Bruxelles.

Așadar condiţii nefavorabile, dar asta nu trebuie să ne împiedice să spunem hotărât ce vrem de la actualii guvernanţi, forţându-i să ne bage în seamă şi să ne satisfacă solicitările, de altfel simple și firești!

Nu trebuie să asistăm pasivi încă un an la jocul clasic al PSD-ului de împingere a investițiilor majore spre anul electoral 2020. Haideți să nu mai acceptăm să avem din nou parte de același slogan odios din 2017 și 2018, „Vom face la anul!”. Nu, tovarăși! Hai să facem ACUM, nu mereu și mereu „la anul”!

Apreciază sau distribuie această postare: