Legi importante votate astăzi în Camera Deputaților

Am votat astăzi, ca deputat PNL de Botoșani, pentru impozitarea pensiilor speciale mai mari de 7000 de lei cu 85%. Sper ca de această dată Curtea Constituțională să nu se mai opună acestui act de normalitate și de dreptate față de milioanele de pensionari din România care își încasează drepturile financiare conform principiului contributivității.

Tot astăzi, am votat proiectul de lege inițiat de colegul liberal Florin Roman pentru ca violatorii, pedofilii, criminalii și tâlharii să nu mai poată beneficia niciodată de eliberare condiționată în România. Siguranța cetățeanului – grav afectată de eliberările înainte de termen permise prin votul iresponsabil al pesediștilor lui Liviu Dragnea, care pozează acum în mielușei cuminți care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase – trebuie să fie una dintre preocupările cele mai importante ale oricărui parlamentar responsabil.

Apreciază sau distribuie această postare: