
Jurnal – duminică, 25 noiembrie 2018.
Catedrala Mântuirii Neamului este o realizare măreață a ortodoxiei românești.
Ziua de azi, a sfințirii Catedralei, este una istorică pentru noi toți.
Nu pot fi de acord cu interpretările unora, cum că s-au consumat resurse financiare uriașe pentru un edificiu al Bisericii, în detrimentul altor investiții de care are nevoie societatea noastră.
Cred că nu e normal să contrapunem Catedrala, cu mult populism, spitalelor, școlilor sau drumurilor.
Și pentru școli, spitale, drumuri, investiții și infrastructură de orice gen, s-au alocat sume colosale în ultimii 29 de ani.
Diferența este în altă parte: Biserica Ortodoxă Română a reușit să finalizeze proiectul înălțător al Catedralei Mântuirii Neamului, marcând astfel și marea sărbătoare națională a Centenarului Marii Uniri.
Să fim mândri, din toată inima, de Catedrala mântuirii noastre!