NESIMȚIRE PESEDISTĂ DUSĂ LA EXTREM

Pedepsiți de pesediști la împărțirea bugetului, botoșănenii le vor răspunde pe măsură tovarășilor la vot!

”Pentru că putem!” continuă să fie deviza arogantă a PSD-ului. Botoșănenii sunt batjocoriți de pesediști cu fiecare ocazie, de aproape trei ani. Nu avem drumuri decente, nu avem investiții semnificative în educație și sănătate și suntem supuși continuu la umilințe de către tovarășii aflați la putere.

Ultimul exemplu în acest sens este cel al modului în care majoritatea pesedistă a înțeles să repartizeze bugetul către unitățile administrativ-teritoriale botoșănene. Trei sferturi dintre botoșăneni au fost pedepsiți pentru că locuiesc în municipii, orașe sau comune administrate de primari liberali. Localitățile lor au fost pur și simplu condamnate dacă nu la faliment, cel puțin la lipsa fondurilor pentru investiții, adică pentru dezvoltare. Taxe și impozite plătesc toți botoșănenii în mod egal, dar de alocații bugetare beneficiază, din banii strânși de la toți, doar o mică parte, cei preferați discreționar de pesediști.

Conform unei analize foarte bine documentate, publicată astăzi de presa locală, primarii PSD din județ au primit în urma votului controlat de majoritatea roșie din CJ, în medie, 95,4 lei pe locuitor, în timp ce primarii liberali s-au ales cu alocații de la bugetul județului de numai 39,4 lei pe locuitor, adică mai puțin de jumătate. Cel mai aspru au fost pedepsiți locuitorii municipiului reședință de județ, pesediștii arătându-și încă o dată disprețul față de ei prin alocarea unei sume medii de numai 21,5 lei pe locuitor. Asta înseamnă, de exemplu, de șapte ori mai puțin decât ”au meritat” în viziunea pesediștilor consătenii din Coșula ai președintei organizației județene a partidului de guvernământ, fiecare dintre aceștia fiind cadorisit cu câte 172,7 lei din bani publici.

Sunt convins că botoșănenii au învățat în toți acești ani ce înseamnă guvernarea la nivel național și local a PSD: un șir nesfârșit de umilințe, zero investiții, zero dezvoltare! Oamenii simt pe propria piele efectele dezastruoase ale acestei guvernări iresponsabile și se vor exprima în consecință, pedepsindu-i la rândul lor pe tovarășii pesediști, democratic, prin vot, în 2019 și 2020, la alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare!

Apreciază sau distribuie această postare: