Jurnal – 21 august 2018

Funcţionarul care n-are chef să-şi facă treaba

Mi-a fost adus la cunoştinţă faptul că mai multe primării din judeţ nu pot începe investiţii pentru care au semnat contracte de finanţare. De ce nu pot începe? Pentru că nu au autorizaţie de construire. De ce nu au autorizaţie de construire? Ei, aici intervine o chestiune pe cât de banală în România zilelor noastre, pe atât de complicată şi revoltătoare: un  funcţionar plătit din banii contribuabililor pur şi simplu nu are chef să-şi facă treaba.

Atunci cum să faci? Să ne certăm cu el, să nu ne certăm?! Până la urmă, am hotărât toţi să o luăm cu binişorul. Pentru început. Să nu cumva să-l supărăm pe tovarăşul funcţionar. Important e obiectivul, dar la fel de important e şi timpul, pentru că se pot pierde bani.

Te rog deci, dragule funcţionar, chiar dacă eşti pesedist, să-ţi faci mai repede treaba pentru care eşti plătit!

PS: Salutări SDN Botoşani!