Comuna Răchiți își continuă drumul spre dezvoltare și modernizare cu primarul liberal Florin Bulgaru

După un prim mandat de succes, încununat cu numeroase realizări în toate satele comunei, harnicul primar liberal de Răchiți, Bulgaru Florin Dan, s-a bucurat la alegerile locale de la sfârșitul lunii septembrie de votul unei majorități consistente a comunității.

Mă leagă de Florin o prietenie strânsă, cimentată de-a lungul anilor prin sprijinul reciproc pe care ni l-am acordat ori de câte ori a fost nevoie. De aceea mi-a făcut o deosebită plăcere ca, împreună cu prefectul Dan Nechifor și cu președintele Costel Șoptică, să îl pot felicita astăzi pe vechiul și noul primar de Răchiți, Florin Bulgaru, în momentul solemn al depunerii jurământului de învestire.

Cunoscându-i hotărârea cu care se luptă pentru fiecare dintre proiectele comunei, sunt convins că și în următorii patru ani Florin Bulgaru va face ceea ce trebuie pentru modernizarea comunei Răchiți și pentru bunăstarea oamenilor pe care îi reprezintă. Personal îl voi sprijini total în demersurile întreprinse în calitate de primar.

Felicitări, Florin! Mult succes în noul mandat!

Comună cu comună, dezvoltăm Botoșaniul, dezvoltăm România!

Apreciază sau distribuie această postare: