Demersuri în serie pentru reamenajarea intersecției de la Roșiori
INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI
Demersuri în serie pentru reamenajarea intersecției de la Roșiori, catalogată drept ”punct negru” din punctul de vedere al siguranței circulației
Intersecția de la Roșiori dintre Drumul Național DN 29 Botoșani-Săveni și Drumul Județean DJ 296A este locul în care, de-a lungul timpului, s-au produs numeroase evenimente rutiere, unele dintre acestea soldându-se și cu victime omenești. Este motivul pentru care tronsonul de drum național care cuprinde și această intersecție a fost înregistrat, inclusiv în PNRR, în categoria ”punctelor negre” (hotspot) care urmează a fi eliminate prin găsirea și implementarea unor soluții tehnice menite să sporească siguranța circulației.
Preocupat de tot ceea ce înseamnă siguranța circulației în județul Botoșani, i-am adresat în Parlament ministrului Transporturilor, începând cu primăvara anului 2022, mai multe întrebări pe tema punctului negru de la Roșiori. Răspunsul scris primit de la ministru chiar la prima dintre aceste întrebări, datată 16 martie 2022, mi-a dat speranțe că reamenajarea intersecției se va putea realiza rapid, într-un interval ”estimat la șase luni”, conform documentului semnat de Sorin Grindeanu și datat 5 iulie 2022.
Din nefericire, lucrurile nu s-au petrecut în practică la fel de rapid, astfel încât am fost nevoit să revin în două rânduri cu întrebări adresate ministrului Transporturilor pe acest subiect. Puteți urmări în format video ultima dintre aceste întrebări, formulată chiar săptămâna trecută, înainte de vacanța parlamentară.
Continui, așadar, să urmăresc cu mare atenție și acest subiect, de care depinde siguranța circulației pe unul dintre drumurile naționale din județul nostru, cu convingerea că, în cele din urmă, demersurile pe care le întreprind vor da roade, iar punctul negru de la Roșiori va putea fi eliminat, prin reamenajarea intersecției și a întregului sector de drum național.