Două loturi ale Drumului Strategic sunt ca și finalizate
Drumurile infernale spre și dinspre Botoșani, cele care i-au scos de atâtea ori în stradă, protestând la adresa conducerii PSD a Consiliului Județean, au devenit deja istorie pentru zeci de mii de botoșăneni. “Brăduțul” ridiculizat de oameni politici incapabili să înțeleagă nevoile reale ale oamenilor, adică cei peste 100 de kilometri de drum județean care formează Drumul Strategic modernizat acum, este tot mai aproape de recepția finală. Cu o întârziere de ani de zile, cauzată de incapacitatea conducerii PSD a CJ Botoșani de a face la timp, repede și bine, o investiție serioasă, cu prețuri care au crescut halucinant tocmai din acest motiv, Drumul Strategic pe care l-am imaginat și lansat în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean devine, în sfârșit, realitate. O realitate pusă în slujba botoșănenilor.
Progresele cele mai mari în modernizarea Drumului Strategic se înregistrează pe lotul 2. Este absolut firesc în condițiile în care celelalte două loturi, 1 și 3, sunt practic finalizate, gata de recepție imediat ce va fi trasat marcajul rutier peste tot pe asfaltul proaspăt turnat. Practic, în această perioadă, pe lotul 2 înregistrăm progresele pe care le observam pe celelalte două loturi în urmă cu câteva luni sau chiar anul trecut. Explicația este simplă: se păstrează decalajul de la semnarea de către CJ a contractelor de execuție a lucrărilor.
Concret, pe lotul 1 a fost amenajat și sensul giratoriu din Răuseni, la intersecția cu DJ 282 de unde începe lotul 2 al Drumului Strategic.
Pe lotul 3, pe tronsonul Blândești-Cheleș lucrarea este finalizată, fiind trasate și marcajele rutiere, podul de la Cernești este de asemenea finalizat, ca și îmbrăcămintea asfaltică în două straturi, până la intersecția din Todireni cu același DJ 282, care aparține lotului 2. Execuția rigolelor betonate pe tronsonul Cheleș-Todireni este și ea ajunsă la final, constructorul mai având doar de realizat marcajul rutier pe acest tronson.
Practic, la această dată, pe întreaga lungime a celor două loturi, 1 și 3, se poate circula în condiții excelente.
Pe lotul 2 lucrările au progresat spectaculos în acest an. Turnarea primului strat de asfalt, începută cu câteva săptămâni în urmă, de la Hănești, a fost executată până la Trușești, fiind acoperită deja, așa cum se poate observa din albumul foto, suprafața de rulare pe traseul Hănești-Dângeni-Buhăceni-Trușești. Asfaltarea continuă în perioada următoare dinspre Trușești spre Albești și, mai departe, spre Jijia.
Progrese semnificative se înregistrează și în ceea ce privește podurile și podețele de pe întreaga lungime a lotului 2, ca și în execuția lucrărilor la rigole carosabile și trotuare, pe tronsonul Răuseni-Todireni. Dale de suprabetonare sunt realizate la podurile de la ieșirea din Albești spre Trușești, și de la Mășcăteni, după halta CFR, înainte de intrarea în Trușești dinspre Albești. Este în curs de reabilitare podul din Trușești de pe drumul care duce la Buhăceni, iar podul de intrare în Dângeni dinspre Trușești este finalizat.
Așadar, am constatat un ritm foarte bun de execuție a lucrărilor și pe acest dificil lot 2 al Drumului Strategic, asigurat de constructor, care ne face doar să regretăm anii de zile pierduți până la semnarea contractului de conducerea PSD a Consiliului Județean. Întârziere care nu îi va împiedica, desigur, pe cei care au provocat-o să ne zâmbească în curând din poze și filmulețe festive, în momentul tăierii panglicii inaugurale.
Două loturi ale Drumului Strategic sunt ca și finalizate, iar pe cel de-al treilea se înregistrează progrese semnificative